Aceşti creştini îşi înţeleg menirea
Trăiesc în lume – despărţiţi de ea
Scopul lor suprem este sfinţirea
Cu sfânta Trinitate vor unirea
Ei nu se-nfrică de urgia grea…
Ei se încred în braţul cel puternic
Ce a creat prin Marea Roşie uscat
Ei se desprind de tot ce e vremelnic,
Se ataşează de tot ce e cucernic
Iubesc tot ce-i divin şi ne-ntinat.
Iar Legea lor e Legea Cărţii Sfinte,
E Logosul din ceruri întrupat
Vorbesc duios, cu miere în cuvinte
Să dea în jur curate-nvăţăminte,
Să-l vadă pe pierdut recuperat.
Aceşti creştini se duc la Adunare
Nu doar la Paşti sau la Crăciun
Ei ştiu că pocăinţa-i renunţare
Şi trai neprihănit şi adorare
Şi alipire de Păstorul Bun…
Ei ştiu să-şi controleze firea,
Să lase Duhul să-i iniţieze
A lor prioritate e slujirea
Ce-atrage după sine nemurirea
Se bucură cu Tatăl să colaboreze…
Deviza lor e “DOMNUL VINE!”
Sunt ne-ntinaţi, sunt veghetori
Ştiu ce e rău şi ce e bine
Nu fac pocăinţa de ruşine
Iar cu păcatul sunt necruţători.
